Înapoi la Beneficii

Un nou studiu explică creșterea comunității yoga și de ce există oameni care încă nu au încercat această practică

Astăzi vorbim despre cifre, statistici, beneficii. Platforma online Harvard Health prezintă rezultatele unui studiu care arată faptul că yoga devine din ce în ce mai populară în Statele Unite. Creșterea comunităților yoghine se află în strânsă legătură cu creșterea nivelului de educație și dorința de a avea un stil de viață mai sănătos.

În România există foarte puține studiouri și organizații care încurajează practica yoga, însă trebuie să recunoaștem că am început să întâlnim din ce în ce mai mulți oameni care își doresc o viață activă și conștientă: sunt atenți la ce mănâncă, cu cine își petrec timpul liber, ce alegeri fac în magazine, ce branduri susțin, iar în timpul liber decid să se implice în cauze care schimbă orașul.

Cum arată comunitatea celor care practică yoga? De ce practicăm yoga? Care sunt beneficiile și care sunt cele mai întâlnite motive pentru care anumite persoane refuză acest tip de practică?

Yoga este o practică modernă cu rădăcini puternice: texte indiene antice și tradiții vechi de peste 5000 de ani încurajează un stil de viață prezent. Un nou studiu realizat de organizația Yoga Alliance și revista americană Yoga Journal arată că numărul celor care practică yoga a crescut cu peste 50 % în ultimii patru ani.

Cifra estimată pentru 2016: peste 36 de milioane de americani practică yoga. În plus, nouă din zece au auzit de yoga și unu din trei a încercat yoga cel puțin o dată.

Why to practice Yoga_Yoga Benefits_beneficii yoga_Yoga City

Beneficiile practicii yoga: cum ne ajută în viața de zi cu zi?

Trei din patru americani cred că “yoga este bună pentru tine”, iar cadrele medicale susțin acest punct de vedere. Mai multe studii au descoperit că practica yoga poate ajuta la îmbunătățirea sistemului cardiovascular, a flexibilității, a echilibrului, și a calității vieții – reduce stresul, anxietatea și durerea.

Yoga este podul către o viață sănătoasă: studiul realizat de Yoga Alliance și Yoga Journal arată faptul că persoanele care practică yoga sunt mult mai active fizic decât cele care nu practică această formă de mișcare – 75% dintre yoghini obișnuiesc să încerce și alte sporturi precum înnotul, alergatul, pilattes sau squash.

În plus, cei care practică yoga au o deschidere mai mare către a lua decizii sănătoase: alegerea unor alimente crescute responsabil, încurajarea valorilor și a producătorilor locali, susținerea proiectelor din mediu și educație, alegerea unui stil de viață verde și a produselor durabile.

Studiul arată faptul că două din trei persoane care practică yoga sunt motivate să înceapă un stil de viață sănătos și activ. Iar acest lucru a fost confirmat chiar în cazul persoanelor care nu obișnuiau până atunci să facă astfel de alegeri în viața lor. Așadar, până și începătorii își doresc să crească calitatea vieții.

Chiar dacă mulți oameni din Vest încep să practice yoga exclusiv pentru beneficiile sale fizice, studiul arată că motivațiile lor inițiale se pot schimba. În timp ce yoga occidentală și contemporană promovează yoga ca o formă de mișcare fizică, noi știm că această practică înseamnă mai mult de atât. Practica yoga are la bază o istorie bogată de principii filozofice și etice, exerciții de respirație și tehnici de meditație.

Profesorii de yoga au început să integreze în cadrul cursurilor pe care le predau, lecții care promovează adevăratele valori ale acestei practici. Valori precum: bunătatea, nonviolența, sinceritatea și auto-disciplina.

Aproape 50% dintre cei care practică yoga aleg să se implice în schimbarea comunității și luptă pentru cauze care încurajează un nivel de trai mai bun.

Care sunt cele mai întâlnite motive pentru care unii oameni aleg să nu practice yoga? Ce pot face yoghinii pentru a lupta cu falsele mituri?

Cele mai interesante rezultatele arată felul în care oamenii care nu fac yoga percep această practică: yoga este pentru femeile tinere, pentru persoanele flexibile și atletice sau pentru persoanele care au tot felul de căutări spirituale.

Sperăm că acest rezultat să influențeze felul în care profesorii de yoga comunică această practică. Cum putem arăta faptul că yoga este accesibilă oricui? Indiferent de sex, vârstă, nivel de flexibilitate sau religie?

Filozofiiile fundamentale yoghine încurajează atitudini care nu judecă, atitudini pozitive pentru felul în care ne raportăm la sine sau la cei din jurul nostru. Yoga nu este despre a atinge perfecțiunea într-o postură dificilă. Yoga nu este o competiție de flexibilitate și nici nu este despre a te compara cu cei din jurul tău.

Practica yoga poate fi adaptată în funcție de nivelul de experiență la care te afli și în funție de anatomia corpului tău. În plus, poți folosi accesorii care te ajută să ajungi la un punct de stabilitate și echilibru, iată câteva exemple: blocuri, scaune, curele, benzi elastice.

În timp ce practica yoga continuă să se dezvolte de la un an la altul, de la un continent la altul, nu trebuie să uităm adevăratele valori care au pus bazele acestei practici și să învățăm astfel să facem diferența între fitness, yoga și religie.

Yoga este despre a găsi echilibrul între corp, minte și suflet, felul în care obținem acest echilibru poate fi diferit pentru fiecare.

Surse: 1, 2, 3, 4


Categoria: Beneficii

Adaugă mesajul tău

HAPPY CITIZENS