Jurnal de calatorie: cu salteaua de yoga prin Corfu
Am să numesc această serie de cuvinte ce urmează a se completa unele pe celelalte intr-un amalgam de situații și intamplări astfel: Jurnal de călătorie.
Inspirată de ideea mamei, aceea de a pleca impreuna in fiecare an intr-un loc cu o destinație precisă, am decis ca fiecare călătorie alături de această ființă minunată pe care cei mai mulți dintre noi o judecăm în viața de zi cu zi, mama, să-mi deschidă universul curiorizății și să plec in căutarea unor altfel de amintiri. Genul pe care nu le cumperi dintr-un magazin de suveniruri ci mai degrabă le colecționezi in mintea și sufletul tău.
Ele se numesc “crampeie de timp” și au puterea de a te teleporta de fiecare dată cand îți aduci aminte de portocalul intâlnit la marginea drumului din care ai rupt în mod intenționat și cu incredere un fruct colorat despre care o să iți amintești mai mereu de acum încolo.
Unii o numesc “vacanță”, “citibreak” sau “out of office”, eu o numesc “călătorie”, o colecție de momente pentru “reconectarea sinelui”.
Jurnalul meu de călătorie incepe așa: un ghiozdan, eu, mama și salteaua de yoga.
- Destinație: Corfu, Grecia.
- Intenția călătoriei: relația cu mama.
- Bilete: dus-întors, 7 zile călătoare, soare.
- Pregătirea: un hotel de 3 stele și cateva excursii planificate.
- Așteptări: o plajă cu nisip fin, un pat confortabil.
- Realitate: șoferi anxioși și nepoliticoși, un ghid grăbit, un hotel aproape părăsit, murdar și pe la colțuri ruginit.
- Soluție: abandonarea corabiei și replanificarea unei călătorii intr-un oraș despre care nu știi mai nimic.
- Status: explorator.
In sfarșit am ajuns în Corfu. Hotelul nostru parea un loc al nimănui, situat intr-o zonă neingrijită a insulei și departe de civilizație, cu prosoape galbene și un manager care confunda barul cu recepția. Am inchis ochii, am respirat adanc. Am repetat. In tot acest timp, ochii mamei ardeau in flăcări. Acela a fost momentul in care am realizat că deși am plătit o agenție de travel pentru această memorabilă experiență, eu sunt ceea ce aleg să mi se intample și nu suma de alegeri pe care cei din jur le orchestrează uneori in dezavantajul nostru.
Am găsit în cele din urmă un loc cu internet și am rezervat un apartament descoperit pe Air Bnb, chiar in inima vieții urbane – Corfu Old Town. Acum trebuie să ne descurcăm singure, intr-un oraș pe care nu il cunoaștem, cu o hartă screenshot pe telefon și un singur autobuz care ajunge in stație o dată la ceva timp.
Am inceput să mă întreb ce imi doresc cu adevărat de la această călătorie, iar inspirata idee de a avea cartea lui Alain de Botton – Arta de a călători – chiar în geanta mea, nu a făcut decat să mă ajute și să mă transform rapid într-un explorator.
“Dacă viețile noastre sunt dominate de căutarea fericirii, poate că puține activități dezvăluie atatea despre dinamica acestei căutări – cu toată ardoarea și paradoxurile ei – inafara călătoriilor noastre. Ele exprimă, oricat de neclar, o ințelegere despre ce viața ar putea fi, in afara constrangerilor profesionale sau a luptei pentru supraviețuire. Totuși, rar sunt călătoriile considerate a prezenta probleme filozofice – vreau să spun, probleme care reclamă gandire, alta decat cea de ordin practic.” Alain de Botton în Arta de a călători.
Iată, mă aflam într-un loc despre care nu știam mai nimic, iar TripAdvisor imi afișa cel puțin o sută de destinații fascinante și trasee experimentate de către alți useri. Depășită de acest val obositor de informație, noua dimensiunea imi spunea că ar trebui să mă bucur mai mult de momentul prezent și nu de proiecția unor locuri in care aș putea să ajung.
Lecția numărul 1: simplifică, alege doar esențialul. Am inceput așadar să lucrez la relația mea legată de așteptări versus realitate și in loc să mă intorc cu o mie de obiective turistice vizitate, m-am gandit că m-aș putea intoarce cu o colecție de ganduri mărunte, neomagiate, dar care să imi îmbogățească viața. “Explorator” a devenit astfel badge-ul călătoriei mele, iar cateva ore mai tarziu aveam să ajung într-o băcănie unde am intalnit o familie asa de prietenoasă incat m-am întrebat pentru o secundă ce ar fi dacă aș începe să trăiesc în orașul ăsta, nu să îl vizitez.
“Suntem copleșiți de sfaturi despre unde să călătorim și auzim atat puține despre cum și de ce ar trebui să o facem – arta de a călători pare să dea naștere in mod natural la înțelegerea a ceea ce filozofii greci numeau eudaimonia sau implinirea umană.” Alain de Botton.
Lectia numarul 2: Cum ar trebui să călătoresc? Ca și cum aș fi în propriul meu oraș.
Fiecare pas avea să ma ajute să descopăr Corfu dintr-o nouă perspectivă: nu din cea a turistului care colecționează suveniruri și mese la restaurant ci din cea a călătorului care adună ganduri, momente, povești și care in cele din urmă gătește acasă bucurandu-se de prospețimea locală.
Cum arată o zi din viața unui călător? Iată câteva alegeri sănătoase de aruncat în valiza ta.
1. Incepe dimineața devreme
7:00 dimineața: probabil te gandești de ce să te trezești atat de devreme in vacanță? Este mai simplu decat crezi. Cei mai mulți dintre noi se intorc mai obosiți decat au plecat, insă călătoria nu e despre a rătăci fără busolă și ceas pe străzile labirint ale destinației tale, ci mai degrabă despre a-ți reincărca bateriile.
O oră de exerciții matinale, yoga sau stretching lejer, 30 de minute de meditație, un mic dejun hrănitor și poți să iți începi ziua la 09:30 privind lumea din jurul tău cu alți ochi.
Gata să planifici noile descoperiri din cafeneaua pe care tocmai ai găsit-o pe TripAdvisor. Aici citești reviewuri despre locurile pe care urmează să le întâlnești, configurezi trasee pe Google Maps și estimezi timpul pe care ți-l propui să il dedici fiecărui moment în parte.
2. Mergi la piață
Corfu nu este un oraș prietenos cu natura, meniurile restaurantelor propun cateva preparate care se repetă indiferent de locul in care te afli, in timp ce in supermarketuri ai să găsești doar produsele de bază. Nici prețurile nu sunt așa de user friendly, nota de plată arată in cele din urmă un total de 20 de euro pentru un pranz obișnuit oriunde te-ai afla. Adică exact cat ar costa ingredientele alese din piață, suma meselor preparate pentru două sau poate chiar trei zile de vacanță.
Nimic nu se compară cu prospețimea locală, cu spiritul comercianților de a negocia și cu bogăția de culori și opțiuni pe care o găsești aici. In plus, serios iți spun că e timpul să inlocuiești anxietatea supermarketurilor cu plăcerea de a alege cu mană ta fructe și legume culese din grădinile micilor producători.
3. Gătește acasă
Acasă este locul pe care il faci tu să fie acasă. In cazul meu, acasă este un apartament inchiriat de pe Air Bnb, pe stada Linou Kovegina 22, Old Town Corfu, etajul 5.
In fiecare dimineață pregătesc: salată de fructe, sendvișuri sau tarte rapide și punguțe cu snacksuri din legume. Aranjez noile preparate intr-o geantă termoizolantă and I’m ready to go! Imi sar in ajutor atunci cand vreau să stau mai mult la plajă sau cand nu găsesc un restaurant in drumul meu.
4. Respiră în prezent
Memoria, un instrument de simplificare și selecție, iși propune să așeze in propriile sertare numai ceea ce consideră “bun de păstrat”. Iar aici intervine o unealtă pe care o putem folosi: atenția sau modul în care observăm lucrurile din jurul nostru este și modul în care informația este asimilată.
“Pe scurt, prezentul ar putea fi comparat cu un film de lungă durată din care memoria și anticipația selectează instantanee fotografice.” în Arta de a călători, Alain de Botton.
Din călătoria mea de șapte zile, memoria activă poate reține in cele din urmă doar câteva imagini statice. Iar corpul și mintea mea se dovedesc de cele mai multe ori a fi complici temperamentali in misiunea de mă bucura de momentul prezent.
Așa că, inainte de a incepe să mă plang de lucrurile din jurul meu și să observ acele aspecte care mă deranjează, aleg să pun stop avalanșei de ganduri și să mă concentrez asupra momentelor pe care vreau să le trăiesc și pe care vreau să le rețin.
Un hotel murdar devine o oportunitate pentru a-mi reorganiza agenda, un șofer nepoliticos devine o alegere pentru a merge pe jos data viitoare, o masă la un restaurant mult lăudat, dar al cărăr preparate intarzie să apară, devine un moment bun pentru a mă conecta la internet și a găsi cu drag următoarea destinație, sau o mamă agitată devine dialog pentru a descoperi lucruri noi despre relația noastră.
“De fapt, capacitatea noastră de a fi fericiți de pe urma obiectelor cu valoare estetică sau a bunurilor materiale depinde de satisfacerea mai intai a unui rand de nevoi emoționale sau psihologice, printre care și nevoia de înțelegere, iubire și respect.” în Arta de a călători.
De cele mai multe ori ințelegem greșit ceea ce ne menține buna-dispoziție și devenim anxioși in fața unei note prea mari, a neatenției din partea chelnerului etc. Invitația la călătorie nu înseamnă să te deplasezi dintr-un loc intr-altul ci să te conectezi cu adevărat la noile situații care uneori…te pot scoate din zona de confort. Respira.
5. Observă lucrurile din jurul tău
“Călătoriile sunt aceste invitații de a descoperi farmecul noutății lucrurilor de zi cu zi, trezind atenția minții din letargia obișnuinței și indreptandu-o către gingășia și minunățiile lumii din fața noastră, o comoară inepuizabilă, dar pentru care, ca urmare a peliculei familiarității, avem ochi și totuși nu vedem, avem urechi care nu aud și inimi care nici nu simt, nici nu înțeleg.” in Arta de a călători.
După Wordsworth “gingășia” naturii ar putea, la randul ei, să ne încurajeze să găsim binele dinăuntrul nostru. Doi oameni care stau pe marginea unei stanci, deasupra unei mări albastre, ar putea să-și schimbe nu numai relația cu natura, dar și relația lor.
“Mediul de acasă ne ține ancorați de persoana care suntem in viața obișnuită, dar care s-ar putea să nu fie cea care suntem in esență, în timp ce călătoriile ne oferă oportunitatea de a scăpa de obișnuințele minții noastre.” in Arta de a călători.